(P) Cum porți sneakerșii în sezonul rece

Pantofii sport fac parte dintre cele mai populare modele de încălțări. Datorită versatilității și a numărului mare de modele, sneakerșii pot fi purtați în orice perioadă a anului, inclusiv în sezonul rece.

(P) Cum porți sneakerșii în sezonul rece

Deși temperaturile scad considerabil toamna și iarna, încălțămintea sport este comodă și complimentează orice ținută casual, sport sau chiar elegantă. Totuși, este indicat să renunți la tenișii din pânză, care se murdăresc rapid și nu protejează picioarele de frig.

Nu știi cu ce să porți pantofii sport în sezonul rece? Ține cont de sugestiile de mai jos!

Pantofi sport și jeanși

Una dintre cele mai cunoscute combinații vestimentare atât în sezonul rece, cât și în cel cald, este cea formată din pantofi sport cu talpă dreaptă și jeanși. Pentru a te feri de temperaturile scăzute, înlocuiește tricoul clasic cu un pulover călduros.

Investește și într-o jachetă călduroasă și lungă pentru iarnă, care arată minunat alături de o pereche de sneakers damă.

Pantofi sport și palton supradimensionat

Dacă îți plac ținutele mai elegante pentru toamnă și iarnă, jacheta groasă, sport, poate fi înlocuită de un palton supradimensionat, care te ajută să înfrunți frigul. Adaugă un fular masiv, din cașmir, o pereche de adidași cu talpă groasă, o cămașă simplă și o pereche de pantaloni largi, cu talie înaltă.

În ceea ce privește accesoriile, la acest outfit se potrivesc cerceii rotunzi și brățările multicolore, purtate pe aceeași mâna. Ia cu tine și o geantă tip borsetă, în care să ții obiectele esențiale.

Pantofi sport cu pantaloni largi

Din lista de încălțări sport pentru iarnă nu trebuie să-ți lipsească nici pantofii cu platformă, modele care vin în ajutorul persoanelor minione, care vor să capete câțiva centimetri în înălțime. Poartă-i cu jeanși largi sau blugi conici, o maletă și un palton lung, cu închidere pe baza de cordon.

Nu îți plac aceste modele de pantaloni? Poartă pantofii sport cu o pereche de pantaloni din piele și un pulover gros, din lână.

Pantofi sport și rochie tricotată

Pantofii sport simpli, fără modele sau inserții, se potrivesc de minune și cu o rochie tricotată, alături de dresuri groase sau cu fustă plisată și maleta. Pentru o apariție și mai elegantă, include și un palton midi. Indiferent de nuanța rochiei, investește într-un palton de calitate, în nuanțe de negru, nude sau maro închis. În această combinație, se potrivește o geantă mică de umăr și un fular monocrom.

În sezonul rece, alege și o pereche de pantofi sport albi, versatili și ușor de purtat cu orice articol vestimentar. Acești pantofi sport arată bine atât cu paltonul elegant, cât și cu geaca din fâș.

Pantofi sport și colanți călduroși

Nu în ultimul rând, trebuie să știi că jeanșii pot fi înlocuiți și cu o pereche de colanți călduroși, în lunile de iarnă. Pentru a nu da greș, investește în două perechi de colanți maro sau negri. Din fericire, aceste articole vestimentare nu sunt potrivite doar pentru sală, ci pot fi integrați și în ținute de stradă. Asortează colanții cu pantofi sport simpli și o bluză lungă, care să acopere talia și șoldurile. Pe deasupra, poartă un palton camel, versatil și elegant.

Deși temperaturile scad în sezonul rece, pantofii sport nu se poartă doar primăvara și vara. De aceea, sneakersii sunt articole de bază, cu ajutorul cărora poți construi zeci de ținute confortabile cu fuste, jeanși, fuste sau pantaloni, indiferent de vremea de afară.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din fashion