(P) Coroanele dentare – Secretul unui zâmbet plin de încredere

„Uneori bucuria este sursa zâmbetului tău, dar uneori zâmbetul tău e sursa bucuriei”, spune Thich Nhat Hanh, un celebru călugăr budist, cunoscut pentru pioneratul său în mindfulness.

(P) Coroanele dentare – Secretul unui zâmbet plin de încredere

 Putem spune, fără să greșim, că zâmbetul este expresia stării noastre interioare, a încrederii pe care o avem în noi, deci este esențial să acordăm importanță sănătății noastre orale pentru a ne putea bucura de un zâmbet sănătos și luminos.

Din păcate, milioane de oameni se confruntă cu probleme legate de funcționalitatea și estetica zâmbetului și au nevoie de tratamente dentare.

În cazul persoanelor afectate de carii dentare profunde sau care au dinți fisurați, din cauza unor traumatisme dentare, tratamentul de reabilitare orală cu ajutorul coroanelor dentare poate reprezinta soluția pentru a avea un zâmbet plin de încredere.

Coroanele dentare sunt cele mai utilizate lucrări protetice pentru a reda funcționalitatea și estetica unui dinte a cărui structură naturală a fost deteriorată sever.

De ce avem nevoie de coroane dentare?

Atunci când nu acordăm atenție profilaxiei dentare (periaj efectuat periodic și ședințe de profilaxie cel puțin o dată la șase luni) sau nu tratăm la timp o problemă dentară, precum caria sau boala parodontală, vizita la medicul stomatolog va fi dictată, cel mai probabil, de apariția durerii.

Tratamentul cu coroane dentare se poate realiza din următoarele motive:

  • Carii severe: infecția a ajuns la nerv, iar smalțul s-a deteriorat până când a devenit fragil, dintele fiind incapabil să se susțină singur. După curățarea dintelui cu ajutorul tratamentului de canal la microscop, medicul stomatolog va folosi o coroană dentară ce îmbracă dintele natural, redându-i acestuia funcționalitatea și aspectul estetic.
  • Suport tratament reabilitare orală – pentru a susține o punte dentară
  • Tratamentul cu implant dentar – implantul dentar este compus din trei elemente: șurubul, bontul protetic și coroana dentară.

Pentru ce tipuri de coroane dentare poți opta?

Coroanele dentare sunt realizate din materiale variate, fiind alese de către pacient în funcție de ce anume i se potrivește, dar și de durabilitatea acestora.

Există, astfel, coroane din zirconiu, coroane ceramice, coroane din porțelan și coroane metalo-ceramice:

  • Coroane dentare din zirconiu: au aspectul similar dintelui natural, fiind unele dintre cele mai rezistente coroane dentare. O altă caracteristică importantă a acestora este biocompatibilitatea cu organismul, respectiv faptul că nu provoacă reacții alergice pacientului.
  • Coroane dentare din compozit: de regulă, acest tip de coroane se folosesc în etapa provizorie a tratamentelor dentare, oferind un aspect aproape identic cu cel al dinților naturali.
  • Coroane dentare metalo-ceramice: din punct de vedere al costurilor și al funcționalității, aceste coroane dentare pot fi o soluție de reabilitare orală, dar acestea nu vor putea egala estetica similară dintelui natural pe care o oferă coroanele dentare din zirconiu.

Coroanele dentare îți redau încrederea în zâmbetul tău timp îndelungat

Un dinte fisurat sau cariat te poate face să îți ascunzi zâmbetul în cele mai fericite momente. Reabilitarea acestuia va deveni o prioritate, iar una dintre soluțiile de tratament cele mai populare o reprezintă coroanele dentare.

Astfel, coroanele dentare reprezintă o soluție pe termen lung, 15-20 de ani, datorită durabilității și rezistenței acestora, mai ales dacă vorbim despre coroane dentare din zirconiu. Acest lucru nu doar că se reflectă în estetica lucrării finale, dar și în gradul de mulțumire al pacientului.

În plus, tratamentul cu coroane dentare are o rată de succes foarte ridicată, față de alte metode de restaurare dentară. Acest lucru este susținut și de diferite studii științifice.

Care sunt beneficiile coroanelor dentare?

  • oferă estetică și funcționalitate unui dinte distrus
  • sporește rezistența unui dinte reabilitat
  • nu provoacă reacții alergice
  • conservă structura dintelui natural
  • au durabilitate crescută de până la 15 – 20 de ani (cu o îngrijire corespunzătoare)
  • redau încrederea și calitatea vieții pacientului.

De asemenea, atunci când procedura este efectuată de un medic protetician cu experiență, diferența dintre dintele reabilitat protetic și dinții naturali vecini poate fi imposibil sau foarte greu de observat.

Cum îngrijim dinții după un tratament de reabilitare orală prin coroane dentare?

Odată ce ai aflat secretul unui zâmbet încrezător cu ajutorul coroanelor dentare, este important să le îngrijești cu atenție, pentru a te bucura un timp îndelungat de ele. Cu o rutină corectă de igienizare orală acasă și controale de specialitate efectuate de două ori pe an, coroanele dentare pot avea o durată de viață de până la 20 de ani. Fără riscuri, fără disconfort.

Sfaturi importante din partea specialiștilor:

  • Periajul dentar trebuie efectuat de cel puțin două ori pe zi, dimineața și seara. Iar dacă se manifestă o sensibilitate la nivelul cavității bucale, este indicat să te ajuți de o pastă de dinți pentru dinți sensibili.
  • Ața dentară este importantă pentru obținerea unui proces de igienizare complet.
  • Ferește-te de alimente prea tari, care pot provoca fisuri coroanelor dentare, în special pentru celor din porțelan.

Iar dacă te confrunți cu bruxism (scrâșnitul dinților), pentru protejarea coroanelor, medicul dentist îți va recomanda o gutieră pe care o poți folosi când dormi.

Așadar, pentru faptul că imită dintele natural, având aceeași nuanță de alb, aceeași textură și rezistență similară, o coroană dentară poate trece neobservată de către cei din jurul tău. Coroanele dentare de zirconiu și porțelan au cel mai mare avantaj în obținerea zâmbetului perfect estetic.

Prin urmare, nu ai de ce să îți faci griji, continuă să zâmbești!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet