(P) Cea mai bună amenajare a unei locuințe private

De cinci ani ELLE DECORATION a dezvoltat o platformă relevantă de promovare a designerilor români. Puteți vedea nominalizații și câștigătorii din acest an pe elle.ro/decoration. La gala din acest an au fost acordate șapte trofee creație a lui Cătălin Năstăsoiu, precum și un premiu special oferit de Grundig. S-au înscris peste 100 de proiecte, care au primit peste 25.000 de voturi, un nivel record pentru competiție. |ncet, dar sigur, se dezvoltă o piață de design în România și vă invităm să faceți parte din istorie, să vedeți, să susțineți designul românesc și să ajutăm această comunitate tânără și talentată să crească. Pentru că vom crește și noi odată cu ea. Alături de intenția ELLE DECORATION de a stimula creativitatea s-au aflat ClassIN, showroomul de unde designerii pot lua produse de design original, ca să mobilize superbele apartamente din WIN Herastrău. Evenimentul a fost realizat și cu sprijinul Grundig, YTONG, gloTM, și în parteneriat cu Antonescu & Partners. Ne-au fost alături și le mulțumim celor de la Crama Liliac – The Wine of Transilvania, Kronenbour 1664 Blanc și Music Gear.

(P) Cea mai bună amenajare a unei locuințe private

Natural Elegance

(Dofinteriors)

Amenajarea apartamentului de 3 camere din cadrul complexului rezidențial bucureștean Dinamic City se încadrează în filosofia stilistică a celor de la Dofinteriors: echilibru estetic. Echipa este formată din Radu și Raluca, amândoi absolvenți de arhitectură. Radu se concentrează pe funcționalitatea, claritatea și performanțele 3D din spatele fiecărui proiect. Este foarte meticulos și atent la detalii pe care le prevede din timp, lucru de foarte mare ajutor ulterior, la partea de implementare. Ralu este o arhitectă cu pasiune pentru design interior, și-a dezvoltat simțul intuitiv pentru design și estetică prin cursuri de specializare acreditate. Are o experiență de peste 8 ani în amenajări interioare și consideră că frumosul ar trebui să ne înconjoare viața sub toate formele.

Ce conține portofoliul vostru?

Avem proiecte predominant în București, dar și în țară, și în afara ei: penthouse-uri, vile, apartamente, birouri, showroom-uri de mobilier și finisaje. Țintim o piață premium, cu clienți care înțeleg și respectă serviciul de design interior și apreciază obiectele de design. Având propriul nostru studio de vizualizări 3D (imagini, filme, animații) axat pe calitate, comunicarea cu clienții devine transparentă, rapidă și lasă puțin loc de interpretare în livrarea proiectelor.  Fiind amândoi arhitecți, am căutat propriul limbaj de exprimare în domeniu și locul în care putem să avem un maxim impact prin exprimarea pasiunilor noastre. Dacă la început a fost doar o direcție pentru fiecare dintre noi, Ralu – design și Radu – 3D, pe parcursul dezvoltării proiectelor, am avut o evoluție fluidă, în care rolurile noastre au căpătat și alte forme, ce au permis extinderea organică a echipei Dofinteriors.

Ce îmi puteți spune despre amenajarea acestui apartament? 

Configurarea apartamentului a avut puține modificări, iar eliminarea peretelui dintre bucătărie și zona de zi a adus lumina naturală în profunzimea spațiului. Zona dining-ului a fost inclusă în spațiul deschis al living-ului, fiind marcată prin cele 2 oglinzi care susțin o iluzie vizuală binevenită. Prima perspectivă a apartamentului este reprezentată de masa extensibilă cu blat de ceramică, pe picioare de metal, armonizată de silueta celebrelor scaune Panton de la Vitra și accesorizată cu corpul de iluminat, o fuziune sensibilă între formă și lumină. Contrastul puternic al nonculorilor alb și negru este echilibrat cu nuanțe deschise de griuri calde, texturi vibrante și prezența lemnului de stejar. Mobilierul custom made este un fundal elegant și neutru care pune în evidență și lasă să respire obiectele cu design remarcabil și fluid. Oglinda fumurie, regăsită în placări pe pereți sau pe ușile glisante ale spațiilor de depozitare încastrate, deschide unghiuri și imagini surprinzătoare și maximizează încăperile. Micile detalii decorative, materialele naturale folosite și suprafețele texturate sunt puse în evidență de scenografia iluminatului propus, adăugând valoare vizuală amenajării. Corpurile de iluminat suspendate cu forme organice, fluide și delicate, înnobilează și echilibrează fiecare cameră. 

Ce stil de amenajare ați abordat?

Un stil minimalist cu un twist elegant și prețios în care fiecare element din amenajare să fie pus în valoare. Fie că este vorba despre alăturarea unor finisaje, forme sau a unor nuanțe neutre, totul este în armonie și echilibru, atât estetic, cât și funcțional. Scopul este de a individualiza un spațiu, iar design-ul este instrumentul care ne ajută să le transformăm viața clienților noștri. Ne asumăm acest lucru ca o responsabilitate socială.

Cine sunt clienții și care au fost cerințele lor specifice? 

Clienții sunt un cuplu tânar care ne-a fost recomandat de un profesor pe care l-am avut în facultate. Ne-am bucurat că recomandarea a venit dintr-un astfel de loc. Și-au dorit să mărim spațiul de depozitare, fără ca acest lucru să afecteze estetic amenajarea. 

Cât a durat amenajarea?

A durat un an, din păcate. Putea să fie mult mai puțin, dar am avut dificultăți în antamarea unei echipe de construcții pentru implementare.

Cu ce furnizori, meșteri, colaboratori ați lucrat la proiect?

Finisaje/sanitare/baterii/tapet: Diseno Porcelanosa; mobilier Italia: Space Philosophy Furniture Agency; mobilier custom: Extensif; blatul de la bucătărie – Kuma România; mocheta: Carpet and More; draperii și perdele: Perdelele Tale; parchet: Vicla; vopseluri: Benjamin Moore; corpuri de iluminat: Lucedo Motica; electrocasnice: Bosch.

Ce piese de design ați folosit?

Am pus accent pe corpurile de iluminat cu forme speciale de la Menu, Vibia, Vita, Flos. Scaunele mesei de dining sunt celebrele Panton chair de la Vitra, masa de dining este Cattelan, măsuța de cafea Koishi de la Driade (design by Naoto Fukasawa), fotoliul care atrage toate privirile de la Kenneth Cobonpue, patul cu un design clasic reinterpretat este de la Pianca, canapeaua Ditre, accesorile în mare parte sunt Normann Copenhagen și BoConcept. Tabloul a fost făcut la cerințele noastre de artista Miruna Cojanu.

Ce a fost făcut ¨pe comandă¨?

Mobilierul bucătăriei din materiale antiamprentă, insula din furnir natural, dressing-urile cu uși glisante placate cu oglinzi, comoda tv, oglinzile, taburetul tapițat cu catifea din dressing și biblioteca din spatele patului, toate au fost realizate de Extensif by Designer’s Bestshop.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din elle decoration