(P) 4 trucuri pentru a-ți îmbogăți cultura generală

Probabil că am auzit cu toții, cel puțin o dată, vorba aceea care spune că omul, cât trăiește, învață. Altfel spus, nu există un moment anume în care să putem declara, cu mâna pe inimă, că știm absolut tot și că nu mai e nimic pe lumea aceasta de descoperit.

(P) 4 trucuri pentru a-ți îmbogăți cultura generală

 Poate că, odată cu trecerea timpului, curiozitatea unora dintre noi nu mai este la fel de intensă ca în copilărie, etapă în care ne dorim, parcă, să dezlegăm toate micile și marile taine ale Universului. Cu toate acestea, cel puțin o fărâmă din curiozitatea copilului de altădată și din dorința lui de îmbogățire permanentă a cunoștințelor ar trebui să ne însoțească pe tot parcursul vieții pe fiecare dintre noi.

Dacă și tu îți dorești să-ți păstrezi vie dorința de a-ți îmbogăți cultura generală și ești în căutarea unor modalități prin care să o dezvolți, articolul acesta este pentru tine. Îți prezentăm, în rândurile următoare, 4 trucuri eficiente de îmbogățire a culturii generale:

Citește

Atlase, enciclopedii, cărți de beletristică din literaturile lumii, cărți de nonficțiune din domenii care te interesează, cărți de istorie, cărți despre știință explicată pe înțelesul tuturor, reviste de cultură generală, articole, din surse credibile și cu autoritate în diverse domenii, publicate pe Internet – citește, doar citește, este extrem de important să o faci. 

De multe ori, lectura îți poate oferi răspunsurile pe care le cauți… și pe care nu le cauți, dar care, odată descoperite, pot schimba ceva înlăuntrul tău, în sistemul tău de gândire, în percepțiile tale. De exemplu, poate că descoperi o idee care îți schimbă punctul de vedere asupra unui fenomen social. Sau poate că descoperi un lucru fascinant, care îți va rămâne întipărit în minte, despre evoluția unei anumite specii de animale.

Ascultă podcast-uri

Într-o lume în care este tot mai dificil să fim atenți la multitudinea de informații din jur, ascultarea unui podcast se numără printre activitățile în timpul căreia reușim să ne concentrăm la cuvintele pe care le auzim. Probabil că unul dintre avantajele esențiale ale podcast-urilor, trend în plină ascensiune în zilele noastre, este tocmai faptul că reușesc să ne capteze atenția.

În funcție de preferințe, poți opta fie pentru podcast-urile în limba română, fie pentru cele în limba engleză – resursele din cea de-a doua categorie sunt, într-adevăr, mai numeroase și mai diversificate, dar vestea bună este că și în țara noastră există o mulțime de podcast-uri valoroase în domeniul psihologiei, al educației financiare etc.

Vizionează TED Talks

O altă resursă valoroasă pe care Internetul ne-o pune la dispoziție sunt conferințele TED, cunoscute și apreciate pe plan internațional. Dincolo de faptul că speakerii sunt profesioniști din diverse domenii (științe, psihologie, sociologie, educație etc.) și abordează teme din toate ramurile de activitate într-o manieră ușor de înțeles, multe dintre astfel de conferințe au și avantajul că sunt subtitrate în limba română. Bineînțeles, calitățile de public speaking ale invitaților sunt un avantaj despre care nici nu mai este nevoie să vorbim!

Joacă jocuri de cultură generală

Cum ar fi dacă ai transforma timpul – uneori, recunoaște, irosit – pe smartphone  învățând lucruri noi în timp ce te joci, eventual alături de unul sau de mai mulți prieteni? 

Jocurile de tip quiz se bucură de un nivel destul de înalt de popularitate și sunt disponibile într-o gamă variată, astfel că vei găsi, cu siguranță, unul care să-ți placă și care să te ajute să descoperi lucruri din ramuri care te interesează. 

Din fericire, multe dintre ele sunt gratuite, ceea ce le transformă într-o variantă accesibilă pentru cei care sunt dornici să-și extindă orizontul cunoașterii într-un mod distractiv… și prietenos cu buzunarul!

Astăzi, există numeroase trucuri, unele dintre ele low-cost sau chiar gratuite, prin care ne putem îmbogăți cultura generală. Tot ce ne mai trebuie sunt curiozitatea și dorința de învăța și, uneori, o conexiune bună la Internet. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle