Femeile care marcheaza arta contemporana romaneasca

Intr-un moment in care artistii romani pot sta cu mindrie alaturi de cei din tari cu radacini mai viguroase in domeniu, Ioana Ulmeanu se intreaba cine sunt artistele pe care ar trebui sa le cunoastem, ce fac ele si ce inseamna sa fii femeie pe scena artistica de azi.
 

autor: in data 16.03.2011

Femeile nu au avut multe lucruri de spus in istoria artei pina foarte de curind. Mai exact, pina in perioada celui de-al doilea val de feminism din Statele Unite ale Americii, cind, spune Anca Mihulet (critic de arta si, din 2006, curator la Galeria de Arta Contemporana a Muzeului Brukenthal din Sibiu), „femeia cu stari aparte, cu educatie incerta si orientari liberale incerca sa se regaseasca drept half muse, half groupie in compania unor artisti celebri (un exemplu, Edie Sedgwick alaturi de Andy Warhol)”. Apoi, lucrurile s-au desfasurat rapid. In 1972, Nancy Spero protesta, la New York, in fata Muzeului de Arta Moderna, impotriva dictaturii barbatilor in muzeele americane. In 1977, Marcia Tucker fonda A New Mu­seum of Contemporary Art dupa ce fusese concediata de la Whitney Museum. Si tot in anii ’70 au aparut, in Romania, primele artiste care produceau instalatii si experimentau cu materiale noi, cele care nu s-au mai raportat doar la peretii gale­riilor, ci au sfidat spatiul si si-au impus prezenta si istoria personala.

Asa se face ca, de curind, Olivia Mi­haltianu a realizat, pentru expozitia „Where do we go from here”, Secession, Viena, 2010, proiectul „Smoking Room” (foto jos). Referindu-se la Camera de Aur din Palatul Pelisor, decorata ca „a room of her own” de catre Regina Maria, proiectul este un remake al unui film din anii ’20 care o arata pe regina, una dintre putinele femei din istoria Romaniei cu un rol amplu si relevant, fumind in timp ce citeste si se gin­des­te. Dincolo de conotatiile fumatului, de gestul atribuit in general, in secolul al XX-lea, oamenilor puternici, dar mai putin femeilor, de aura de mister care inconjoara acest gest al contemplarii si reflectiei, proiectul, spune Olivia Mihaltianu, „nu este unul nostalgic legat de monarhia româna si nici o pledoarie pentru fumat. Lucrarea este o incercare de explorare a efectelor benefice ale unei camere de aur pentru reflectie, in­spiratie si creatie. Este o incercare de a interpreta liber o tema etern feminina: vointa de a transcende orice fel de platforme si programe dictate de diverse interese artistico-sociale, locale ori inter­nationale, ce vor sa limiteze libertatea de expresie prin instalarea unor baremuri si grile – Thinking (Smoking) Is Not Permited”. Expozitia in cadrul careia a fost prezentata instalatia, care reface intr-o maniera libera camera de aur, cu tapet auriu, masa si ustensile pentru fumat, inauntrul careia se poate fuma si reflecta, a avut vernisajul, printr-o stranie coincidenta, chiar in ziua in care fumatul in spatiul public a fost interzis in Austria, iar instalatia era singurul loc pu­blic in care se mai putea fuma in Viena. Alaturi, doua monitoare prezentau in paralel filmul scurt facut in anii ’20 in care Regina Maria fumeaza in camera ei si un remake in care artista fumeaza si reflecteaza in camera de aur de la Secession.

Cu toate ca tema lucrarii ei poate pa­rea exclusiv feminina, Olivia Mihaltianu spune ca nu vrea sa constientizeze prea mult felul in care se reflecta feminitatea proprie in practica ei artistica. „Desi cinematografia, moda sau fumatul – temele recente ale lucrarilor mele – nu sint atribute strict feminine, important este punctul de vedere: fiind femeie, ele sint filtrate prin acest tip de personalitate. Dar arta are o valoare universala si trebuie cel putin sa aspire sa fie relevanta pentru toate ge­nurile si grupurile sociale. Cu cit mesajul artistic este mai orien­tat catre un anumit grup, cu atit relevanta lui scade pentru celelalte. Iar faptul ca in anumite momente scena artistica a fost sau mai este dominata de barbati nu exclude emergenta femeilor artiste si astfel imbogatirea limbajului si a sensibilitatii artistice.” Altfel, cresterea numarului femeilor de pe scena artistica este rezultatul unor necesitati interioare ale acestora de a juca un rol principal in arta, scena trebuind sa lase un spatiu important la dispozitia lor.

Si artista Ioana Nemes spune ca faptul de a fi femeie trebuie depasit atunci cind vine vorba de arta. „Majoritatea artistilor care imi plac au reusit sa depaseasca limita asta. Imi plac artistele care au un creier masculin. Totusi, problema se pune inca, pentru ca un artist nu este niciodata independent. El traieste intr-o tara, intr-un context, se afla intr-o pozitie. Pentru mine e total neimportant ca sint femeie. Eu sint artist. Dar e neplacut ca trebuie sa te raportezi la asta.” Iar Lia Perjovschi, poate cel mai respectat nume feminin de pe scena romaneasca a artei contemporane, este de acord:„In arta domina barbatii, dar in curatorie domina femeile. Pe mine ma intereseaza mai mult ce idei sint propuse si mai putin genul celor care le propun.”Smoking Room, „Where do we go from here”, Secession, Viena, 2010

Dar pozitiile sint diferite. Anetta Mona Chisa isi vede rolul de artist ca fiind raportat permanent si la perspectiva genului, dar si la pozitia ei de est-europeana. „Fiecare artist vor­beste despre sau prin sine. In consecinta, toate proiec­tele me­le oglindesc faptul ca sint femeie, dar in acelasi timp ma refer indirect si la barbati, nu neaparat intr-un sens opus sau negativ, ci mai degraba complementar.” Proiectul ei, realizat im­preuna cu Lucia Tkacova (ce­le doua artiste colaboreaza din 2000, au ab­solvit Academia de Arte Fru­moase si Design la Bratislava si acum traiesc si lucreaza la Praga), „Mani­festo of Futurist Woman (Let’s Conclude)”, inspirat de Manifesto della donna futurista realizat in 1912 de catre Valentine de Saint-Point ca raspuns la manifestul futurist al lui Marinetti, vorbeste clar despre aceste lucruri.

„Poeta, coregrafa, artista si scrii­toarea Valentine de Saint-Point ne-a cucerit prin curajul ei de a i se opune lui Marinetti, prin afirmatia ca feminismul este o eroare politica, prin faptul ca s-a convertit la islamism, prin felul in care a incercat sa uneasca toate ramurile artei in ale ei «Metachories», pentru ca a fost o scrimeura excelenta, pentru frumusetea ei, pentru ca Duchamp, D’Annunzio si Rodin au fost indragostiti de ea… Versiunea noastra a ma­nifestului femeii futuriste este o lucrare video in care un grup de majorete marsaluieste intr-un mediu urban, performind in aparenta o coregrafie generica. In realitate, fetele transmit o parte a textului original codat in limbajul numit semafor, un limbaj de moda veche, azi pe cale de disparitie, folosit mai ales in comu­nicatia maritima sau militara de ur­genta. In manifestul ei, Valentine, reactionind in special la apelul lui Marinetti de a dispretui femeile, ple­dea­za pentru o femeie puternica, ce ar trebui sa fie un role-model al femeii, care ar reapropia instinctele si forta ei vitala in pofida societatii care a condamnat-o la slabiciune. Cu toate acestea, prin limbaj, forma si mesaj adera la futurismul formulat de Marinetti, desi o face intr-un mod contradictoriu. Tocmai acest lucru am incercat sa il subliniem cu lucrarea noastra, unind imaginea unui grup de fete, derivate din practici de parada militara, cu un mesaj si un sistem informational marginalizat si aproape uitat.”
 

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe FACEBOOK

Spune-ti parerea:

Pe aceeasi tema:

muzica-hurts-festival

Ce facem in weekendul 10 – 12 august? Recomandarile revistei BeWhere!

Weekendul acesta avem din nou, vesti bune pentru amatorii de festiv...

mai multe

mare

Cum ne crestem copiii azi

Parintii nostri, coplesiti de probleme mai presante si mai importante,...

mai multe

Prada-shs-S14-010

Mic ghid de utilizare a pantofilor noului sezon

Prins intr-un adevarat razboi a carui miza nu este deloc una violenta,...

mai multe

Taguri: , , , , , , , , , , , , ,

Libertatea Unica.ro auto-bild.ro Avantaje TV mania Elle Viva Psychologies