M-a amuzat foarte tare aseară buna mea amică T. care m-a sunat tocmai din Brooklyn. Primise deja ultimul număr al revistei Elle și, hiper-surescitată, bâlbâindu-se, încurcând cuvintele și mixând (foarte sexy, de altfel) o romengleză adorabilă, m-a întrebat cine a scris travel-story-ul despre Brooklyn ‘because, darling, chiar I’m in love cu Pete. Hey, come on! Pete, the owner de la Ample Hills. God! Those people chiar știu să facă înghețată!’

Oh, să nu aveți impresia că buna mea amică T. este un fel de Adi Mutu, că s-a mutat în Brooklyn și după câteva luni a uitat limba română. Nu! Categoric nu! Draga de T. este unul dintre puținii oameni pe care îi cunosc și despre care pot afirma că este cu adevărat cool. Țin minte că în liceu, într-o perioadă în care toată lumea cool se fâțâia de colo-colo încercând să epateze asistența cu jeanși Levi’s sau cu vestoane din fâș de la Soviet, draga de T. îi revolta pe toți (și asta se întâmpla prin 1996!) cu fustele ei negre până în pământ, cu beretele purtate într-o parte, cu bluzele din dantelă veche, cu rochiile din mătase cu buline, cu puloverele cu motive nordice, cu pasiunea pentru biciclete, etc, etc, etc.

Dar să revenim. După ce mi-a mărturisit că este îndrăgostită de acest Pete, care a cucerit-o cu o rețetă nemaivăzută, nemaiauzită de înghețată, cu ingrediente nemaiîntâlnite (caramel sărat, zahăr candel și un soi de ciuperci dulci!!!), draga de T. m-a întrebat dacă am citit ultimul Cunningham, dacă mi se mai face dor de verile în care vorbeam la nesfârșit despre Carson McCullers, dacă mai există Green Hours și dacă amicul nostru comun, R., mai încearcă cu disperare să fie… cool.

Nu mai știu nimic despre R., auzisem că lucrează ca medic undeva în Franța dar mi s-a părut util să o întreb pe draga de T. ce i se mai pare cool în Brooklyn. ‘Oh, hon, dar îți pot spune ce nu este cool.’ Mi-am aprins o țigară și am lăsat-o să povestească. După 15 minute, am izbucnit în hohote isterice de râs, i-am declarat că o iubesc și am realizat că nici măcar nu mai contează că ne despart atâtea mii de kilometri. Suntem… atât de aproape.

Așadar, iată o listă de vară a elementelor uncool în viziunea lui T:

- sacoșele ecologice din pânză, cu mesaje eco & funny pe care le poartă, deja, prea mulți;

- ceasurile Casio pe care le poartă, deja, prea mulți;

- tricourile cu decolteu în V de la American Apparel pe care le poartă, deja, prea mulți;

- tunsorile ‘uniformă’, cu o calotă răvășită pe care le afișează, deja, prea mulți;

- băieții & fetele care ascultă Lady Gaga dar care intră des (și au grijă să se afle acest lucru) în magazinele de viniluri;

- băieții & fetele care se trezesc fix peste noapte că hamburgerii de la McDonald’s sunt nocivi, că este atroce să bei Coca Cola și devin, instant, vegani, își cumpără o bicicletă, fac yoga, mănâncă frunze și noaptea, acasă, fără să-i vadă nimeni, se îndoapă cu cartofi prăjiți sau cu jeleuri;

- băieții & fetele care habar n-au cine a fost Yves Klein dar își declară cu patos interesul nemărginit pentru arta contemporană, pentru spațiile industriale și pentru galeriile independente;

- fetele grăsuțe care poartă fuste minuscule în combinație cu bascheți și cu dresuri mate fie negre, fie roșii, în speranța că nimeni nu o să vadă că sunt departe de măsura 0;

- interesul fetelor și, mult mai grav, al băieților pentru măsura 0;

- invazia de reviste alternative de modă care nu spun, de fapt, nimic;

- persoanele banale, plictisitoare, comune care se ascund în spatele unor preocupări ce le sunt, de fapt, străine, cum ar fi: dansul contemporan, moda, festivalurile de muzică alternativă, bucătăria organică, etc, etc, etc.

Ah, dacă ar ști draga de T. că până și la București se poartă din plin această uniformă…!

Am încheiat conversația după vreo două ore, ne-am amintit de tot felul de oameni & întâmplări și ne-am dus fiecare unde a putut. Eu la culcare, draga de T. să bea o cafea la Mable Hill. Evident, în Brooklyn.