Luni seara am fost la Gala Premiilor Gopo. Fara prea     mari emotii, pentru ca puteam sa bag mina-n foc ca  “Politist, adjectiv”, filmul lui Corneliu Porumboiu, va lua cam toate premiile importante. Si chiar asa a fost… Trofeele pentru cea mai buna regie, cel mai bun scenariu, cel mai bun actor intr-un rol principal (Dragos Bucur) si cel mai bun film al anului 2009 au ajuns, unul dupa altul, in miinile echipei care a lucrat la acest film minunat (si foarte controversat, in acelasi timp…).

“Politist, adjectiv” este un film pe care fie il iubesti, admirind curajul regizorului de a face un film pornind de la un concept filozofic, fie te face sa stingi televizorul/ sa iesi din sala, bombanind ca e plictisitor si ca oare cind or sa faca si regizorii nostri niste filme mai cu “action”. Nu am intilnit alt tip de reactie la vizionarea lui… Dupa cum ati ghicit, eu fac parte dintre cei care iubesc acest film

L-am vazut anul trecut la TIFF intr-o sala arhiplina care vibra la fiecare nuanta si tacere de pe ecran si apoi am ascultat zile intregi, intr-o stare de extaz tembel, melodia Mirabelei Dauer care apare in coloana sonora a filmului (si nu doar ca apare, ci chiar joaca un rol extrem de important!). Nu e un film minimalist despre politisti si pusti care fumeaza hasis (pe filiera cu care ne-a obisnuit, de exemplu, Cristi Puiu), ci un film filozofic, pe tema limbajului, a cuvintelor si a sensului cu care le investim, a puterii lor de a ordona si de a pune in miscare lumea. Un film curajos care pune lucrurile in abis si le duce apoi in absurd, un absurd imbogatit insa cu secvente geniale de comedie.

Foto: Adi  Marineci