Dragele mele,
As vrea sa va supun atentiei urmatoarea poveste: acum citeva zile, in cartierul Primaverii s-a intimplat o tragedie. O femeie – aflata, evident, intr-un moment de cumpana – se presupune ca si-a omorit mama, dupa care si-a luat zilele. Sint sigura ca toata lumea stie despre ce-i vorba – cazul a fost si este in continuare puternic mediatizat (deh, se cunoaste apetitul presei autohtone pentru subiectele macabre, intinse la nesfirsit, pina mult peste epuizare… dar asta e alta poveste). Aceasta femeie se numea Cristina Verona si era jurnalist – o minte sclipitoare, dupa cum am aflat cu totii, prin intermediul presei, de la cei care o cunosteau, poate o persoana putin mai ciudata, dupa spusele altora. Dar nu despre calitatile sale sau despre circumstantele care au impins-o spre un asemenea deznodamint vreau sa scriu aici. Nici n-as putea, nici n-as fi in masura s-o fac pentru ca n-am cunoscut-o, nici personal, nici profesional.
Cristina Verona a lucrat, asa cum poate citi oricine in CV-ul sau publicat online (http://www.bestjobs.ro/cverona), pentru trei publicatii, o agentie de presa , una de publicitate si la birourile de presa a doua institutii internationale. Acest traiect profesional, lipsit de repere temporale, cuprinde si revista ELLE, unde Cristina Verona a fost redactor-sef pentru o luna, in anul 1998 (da, acum 13 ani). Ei bine, din tot acest CV consistent, presa romaneasca (o mare parte a ei, in orice caz) a ales pentru titlurile articolelor legate de acest subiect titulatura de “fostul redactor-sef al revistei ELLE”. A fost suficient sa scrie cineva “Cristina Verona, fostul redactor-sef de la ELLE, si-a ucis mama si apoi s-a sinucis” ca apoi sintagma sa fie “preluata” de mai toata lumea (pe principiul “asa sa-i ramina numele”).
Asa se face ca, de la aparitia vestii, am primit, atit eu, cit si redactia ELLE, ca sa nu mai vorbesc de managerul companiei din care facem parte, zeci de telefoane de la prieteni, cunostinte, televiziuni si publicatii (tiparite sau online). Ni s-au cerut informatii despre “fosta colega”, amanunte, opinii, comentarii, poze… Le-am explicat tuturor ca Cristina Verona a lucrat la ELLE acum foarte multi ani (si, mai ales, pentru foarte scurt timp). Ca nimeni dintre cei cu care jurnalista a lucrat direct nu mai e de mult in echipa. Ca exista un singur numar ELLE in care apare numele Cristinei Verona pe post de redactor-sef. Ca dupa plecarea ei si pina la numirea Roxanei Voloseniuc, actualul redactor-sef ELLE (de 11 ani!), revista ELLE a mai avut doi redactori-sefi (ceea ce face, daca e sa fim corecti, din Cristina Verona “un fost” si nu “fostul” redactor-sef ELLE).
Unii au inteles si au corectat informatia (macar pe online, unde acest lucru e posibil). Altii au refuzat. Pur si simplu. Astfel, inca se mai pot citi pe site-urile unor publicatii sau televiziuni (fara a mai pomeni de blog-uri) titluri precum cel citat mai sus, cu variatiuni de genul “O fosta director ELLE” (sic! – si nu oriunde, ci pe site-ul “singurei televiziuni de stiri din Romania”).
OK, sa admitem ca in prima zi a tragediei exista o explicatie/scuza: in CV-ul online al Cristinei Verona nefiind precizate perioadele de timp in care jurnalista a lucrat pentru diferite publicatii si institutii, reporterii si editorii au ales numele care li s-a parut ca suna (si implicit vinde) cel mai bine. Dar pina in momentul de fata au fost cu totii informati despre cit de “consistenta” este legatura dintre revista ELLE si Cristina Verona.
Trecind si peste faptul ca nu vad de ce e relevant pentru stirea in sine faptul ca protagonista “dramei din Primaverii” a lucrat timp de o luna pentru revista ELLE, nu-mi ramine decit sa ma mir de… “lejeritatea” cu care trec pe linga adevar unii colegi de breasla. Si sa semnalez acest lucru cititorilor nostri.
Putini oameni se pot lauda cu o cariera si cu o influenta mai covarsitoare decat cea a lui Annie Lennox, artista care a facut parte din Eurythmics, a avut apoi o fulminanta cariera solo ca vocalista si compozitoare si care si-a dedicat viata activismului pentru felurite cauze.
