After party: alcool, cearcane, calorii

Da o nota articolului:

Poti sa petreci toata noaptea fara sa arati oribil a doua zi? Ei bine, da. ELLE a cerut sfatul specialistilor pentru a afla ce trebuie sa facem pentru a evita „efectele secundare” ale petrecerilor si sa le supravietuim cu mult stil.

Intrebarea de un milion de calorii pe care ne-o punem in fiecare an in preajma sezonului petrecerilor: sa ma infrupt fara nici o remuscare din toate bunatatile (si aici ma refer si la cocktail-urile Black Russian) sau sa fiu cuminte si sa consum totul cu moderatie? Sincer, cu atitea platouri cu pachetele de primavara sau pui chinezesc pe de o parte, mini-tartine cu ciocolata si fructe, pe de alta parte si cupe de sampanie „imprastiate” prin toate colturile incaperii, este chiar foarte greu sa te abtii. Navigind printre toate tentatiile care pot aparea la o petrecere  (si nu ma refer la prietenii prietenilor care, dupa o cupa de sampanie, pot parea chiar sexy), trebuie sa stii care sint optiunile „sanatoase” sau, cel putin, care sint cele care nu iti vor da dureri de cap.
 

Before Party
Strategia pe care o adopti inainte de petrecere este foarte importanta. De cite ori nu ai facut greseala sa te infometezi inainte de un eveniment important pentru a arata cit mai sexy in rochita Balenciaga? Cunosti foarte bine povestea, ca doar se repeta in fiecare an: ajungi la petrecere obosita si infometata, dupa ce ai muncit toata ziua si ai sarit peste mese. Esti fericita ca ai economisit atit de multe calorii, pina ce mina ta atinge primul bol de alune si... nu te mai poti opri.

„Prin faptul ca nu maninci nimic toata ziua nu faci altceva decit sa-ti dai peste cap metabolismul. Ca raspuns, organismul tau intra automat in starea de «infometare» si incepe sa stocheze grasime, in loc sa o arda”, explica Dr. Derek Johnson, un celebru nutritionist. Astfel, odata ce ti se pune mincarea in fata, vei incepe sa maninci tot ce e mai putin recomandat. Nu vei tinji niciodata dupa hrana sanatoasa – ca brocoli sau filé de somon –, deoarece creierul (dupa o zi in care organismul nu a primit nutrienti) iti sugereaza sa consumi alimente care se transforma rapid in energie, adica zahar si carbo­hidrati. Iar poftele acestea devin si mai puternice daca regimul alimentar este haotic.

David Kirsch, un celebru antrenor din New York, ne sfatuieste sa consumam proteine pe parcursul zilei (carne slaba, oua, lactate) si sa bem un cocktail de proteine (se gasesc in farmacii sau in salile de fitness) chiar inainte de a merge la petrecere, pentru a taia senzatia de foame. „Vei ajunge la party deja satula si va fi mai usor sa iei deciziile corecte in privinta tentatiilor culinare”, continua Derek Johnson. De asemenea, cu o saptamina inainte de party season ia suplimente nutritive cu vitamina B complex si bea ceaiuri de plante pentru a-ti proteja ficatul de efectele nocive ale alcoolului.

Hit the club!
Sint un beauty editor foarte naughty , mai ales la sfirsit de an. Sint atit de multe evenimente si petreceri in aceasta perioada, incit in loc sa imi fac somnul de frumusete, eu bintui prin cluburile din oras. Devin peste noapte o sleepless beauty si, desi in momentul in care ies pe usa arat la fel de glam ca Sienna Miller, cind ajung in apartamentul meu la 4 dimineata, seman mai curind cu C.C. Catch in zile­le ei bune. Asadar, m-am interesat la specialisti ce trebuie sa fac la o petrecere (in afara de dans, cocktail-uri si flirturi inocen­te) pentru a nu regreta nimic a doua zi. Astfel, am aflat ca inainte de masa festiva se recomanda sa bei un pahar de apa minerala cu lamiie. Iti da senzatia de satietate si iti taie apetitul.

De asemenea, indreapta-ti atentia spre platoul cu legume proaspete si opteaza pentru tartinele cu pui, somon sau creveti, care contin putine calorii, dar sint bogate in proteine (te vei simti satula pentru mai mult timp). Trebuie sa eviti snack-urile sarate (alune sau chips-uri), care favo­ri­zeaza retentia de apa si te vor face sa arati umflata, in special in zona taliei si a gleznelor. „Faina, zaharul si brinza, principalele ingrediente din tartinele reusite, contin fermenti, care baloneaza, facindu-te sa arati grasa, chiar inainte de a creste in greutate in mod real”, spune Max Tomlinson, expert in nutritie. Toate acestea, in combinatie cu sampania (care, la rindul ei, contine fermenti), dilueaza sucurile gastrice, ingreunind digestia.

Nici la capitolul dulciuri nu trebuie sa ajungi la acte de martiraj. „Maninca fructul de pe tarta de fructe si nu coca prajita sau imparte un desert cu o prietena”, ne sfatuieste Derek Johnson. In ceea ce priveste alcoolul, doctorii ne sugereaza sa alegem vodca cu gheata si suc de lamiie, pentru ca are un aport foarte mic de calorii. Sint de evitat cocktail-urile cu apa tonica sau sucuri naturale la cutie. Contin zaharuri simple, care dezechilibreaza nivelul glicemiei si sti­muleaza pofta de dulce.


 

Data publicarii: 09.11.2011
Adauga favorite
Comentarii
adauga comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Elle Concursuri