Ai auzit vreodata termenul „dependenta de mincare”? Stai, opreste-te, nu da ochii peste cap si nu zimbi ironic. Nu e o scuza inventata de prietenele noastre supraponderale, ci o forma reala, nedisimulata de dependenta, acceptata de societatea medicala si foarte dificil de tratat. De fapt, cercetatorii in medicina discuta din ce in ce mai aprins si mai convingator despre un posibil paralelism intre felul in care creierul nostru este afectat de consumul de droguri si cel de alimente. Nici mai mult nici mai putin decit directorul National Institute on Drug Abuse, Nora Volkow, in urma unor studii amanuntite asupra acestei posibile legaturi, a descoperit ca persoanele obeze, alcoolice sau dependente de cocaina au un nivel scazut de receptori de dopamina (un neurotransmitator care genereaza placere).

In ciuda acestei desco­periri socante, Dr. Volkow evita sa foloseasca termenul „dependenti de mincare”, pentru a nu stigmatiza persoanele supraponderale, si asa suficient de complexate. Dar tot ea este cea care remarca: „Daca citesti descrierea medicala a dependentei, care spune ca este o boala primara progresiva, cronica si fatala, caracterizata prin preocuparea obsesiva privind obiectul placerii (droguri/alcool), pier­derea controlului, toleranta sporita, cu consecinte daunatoare in­tr-unul sau mai multe domenii de viata, negare si iluzie, si o transferi asupra mincarii, vei observa ca nu e imposibil”.

Unul dintre primii cercetatori care au lansat ideea ca mincarea ar putea produce o asemenea reactie este Mark Gold, directorul catedrei de medicina de la University of Florida, Gainesville, care, timp de 30 de ani, a studiat diferitele forme de dependenta si mecanismele care o declanseaza. „Stim deja de multa vreme ca oamenii care se lasa de fumat, de obicei, se ingrasa”, spune Gold. „Pornind de la acest fenomen, am studiat alcoolicii, consumatorii de marijuana sau alte droguri si am observat ca toti dependentii ce trec la abstinenta cresc in greutate.” Explicatia, crede el, tine de sistemul de recompensa al creierului, un lant de reactii neurochimice, prin care, dupa cum spune Volkow, „natura motiveaza comportamentul”.

Dopamina, de exemplu, genereaza acel sentiment incitant al anticipatiei, acel impuls „il vreau acum”, indiferent ca e vorba de un pahar de bautura sau de barbatul de la celalalt capat al barului. Experientele de laborator au demonstrat ca soarecii al caror creier nu produce dopamina sint atit de lipsiti de motivatia de a se deplasa catre mincare pentru a se hrani, incit mor de inanitie.

Alte ingrediente importante din cocktailul neural generator de placeri sint opioidele, activate de substante precum heroina, grasimi si zahar. Chiar si in pintecul mamei, fatul va infuleca cu pofta mai mult lichid amniotic daca e injectat cu zahar. Ann Kelley, neurocercetator la University of Wisconsin, a facut un experiment in care a hranit 10 sobolani cu ciocolata si a observat ca, dupa citeva saptamini, chimia creierului lor a inceput sa semene cu cea a sobolanilor carora li s-a injectat morfina. Un alt studiu a demonstrat ca femeile bulimice carora li se administreaza o substanta ce blocheaza opioidele (de genul celor administrate dependentilor de heroina) isi pierd interesul pentru consumul de dulciuri, chiar daca in fata lor zac cosuri intregi de M&M sau Snicker.

Gold spune ca asemanarile de amprenta neurala intre consumatorii de droguri sau alcool si cei de alimente se cunosc deja de citiva ani buni. „Daca renunti la droguri, intregul sistem de recompensa al creierului intra in alerta si solicita atentie”, observa Gold. El citeaza pasaje din literatura de specialitate care povestesc ca dependentii de droguri poftesc dulciuri intre doua prize de drog. Alcoolicii Anonimi isi sfatuiesc membrii sa nu se infometeze niciodata, deoarece in aceste momente creste amenintator riscul unei recidive. Si stii care este motivul pentru care obezii nu beau? Sau de ce un dependent de droguri sau alcool e intotdeauna slab? Neuroreceptorii sai de placere sint in permanenta saturati de o substanta sau alta.

Intr-un studiu recent, condus de Marcia Pelchat, specialist in psihologie senzoriala, la Monell Chemical Senses Center, Philadelphia, cei 10 voluntari participanti au fost hraniti timp de doua zile exclusiv cu o bautura nutritiva, dar complet lipsita de gust. La sfirsitul acestui post impus, au fost conectati la un aparat de rezonanta magnetica si au fost rugati sa-si imagineze ca maninca mincarea lor favorita (pizza, inghetata de alune cu fulgi de ciocolata, gogosi cu gem si smintina...). Marcia Pelchat declara ca a ramas uluita de asemanarea izbitoare intre activitatea cerebrala a unui om ce pofteste droguri si a celui care pofteste mincare.

Mincarea, asemeni drogurilor (si exercitiului fizic, conform unor studii), acceseaza regiuni ale creierului legate de memorie, obiceiuri si obsesii. Aceasta asemanare socanta este acum in centrul studiilor lumii medicale si a trezit interesul zonei de business. Deja s-a anuntat lansarea unui medicament pentru slabit care blocheaza receptorii de canabinoide (stimularea lor provoaca dependenta in cazul fumatorilor de marijuana). Pina ce medicamentul acesta sau altele de acelasi fel vor fi disponibile pe piata si va fi trecut destul timp pentru a le putea considera sigure, ramine intrebarea: ce trebuie sa faca un dependent de mincare pentru a scapa de acest viciu?