Intr-un fel, a-ti gasi pe cineva cu care sa-ti imparti viata seamana izbitor de mult cu a-ti gasi o bona buna pentru copil. si una, si alta presupun indelungi sperante, cautari, tatonari, incercari, esecuri, dezamagiri si chiar momente de disperare; iar in cele din urma totul se rezolva printr-o doza considerabila de noroc, pe care unii o mai numesc si providenta, vrere cereasca sau aliniere fasta a planetelor. E vorba de a lua un „complete stranger” si de a-i da voie orbeste sa intre in inima/casa ta, asteptindu-te sa faca minuni, fara a stii de fapt mare lucru despre el/ea. Un fel de ruleta ruseasca.
In ambele cazuri exista varianta ca destinul sa-ti scoata in cale persoana potrivita (dar nu poti totusi sa te bazezi pe chestia asta, pentru ca destinul obisnuieste sa mai joace si feste), sa apelezi la serviciile unei firme specializate (situatie in care trebuie sa fii, totusi, destul de disperat/a…) sau sa mergi pe mina vreunui prieten binevoitor care sa-ti recomande pe cineva (o varianta la indemina oricui si care uneori poate da rezultate surprinzatoare). O alternativa care incepe tot mai mult sa prinda contururi este Internetul, acest vast ocean de posibilitati numite „virtuale” – dar dintre care multe sfirsesc prin a deveni cit se poate de reale. Sa le luam, insa, pe rind…
„With a little help from my friends”
Pentru ca uneori destinul se incapatineaza cu inversunare sa intirzie, prietenii se ofera sa -i dea o mina de ajutor (lui, destinului potrivnic), pentru a te scoate din butoiul de melancolie in care te scufunzi si din dilema existentiala in care te afli („Ah, oare cind o sa ma iubeasca si pe mine cineva ca-n filme?!”). Asadar, prietenii – dar mai ales prietenele – dau sfoara-n tara si se ofera pline de intentii bune sa-ti faca diverse „lipeli”. si pentru ca de-aia se numesc prieteni, nu te lasa sa te arunci singura in viltorile necunoscutului, ci te insotesc la intilnire, impreuna cu jumatatea lor – de unde si conceptul de „double date“.
La „intilnirile duble” e destul de bine, in sensul ca poti oricind sa te retragi la toaleta impreuna cu prietena ta („organizatoarea”) si sa birfesti cu lux de amanunte freza totally uncool a individului prezentat ca potential amorez. Daca freza e OK si se intimpla sa-ti cada cu tronc si posesorul ei, ai avantajul ca poti „sa-i afli dosarul” pe cai ocolite, prin cunostinte comune, si sa incepi un soi de telefon fara fir pentru a-i da de veste ca are sanse. Desigur, avind grija sa mentionezi ca totul este strict secret. Dupa o vreme de iesit in patru, cind privirile devin peste masura de languroase, prietenii conspira sa va lase singuri pentru ca lucrurile sa se desfasoare de la sine. De aici incolo, destinul, care se lasase asteptat si a fost provocat sa se manifeste, isi reintra in rol si face lucrurile sa mearga mai departe… sau nu; iar prietenii, care au jucat un rol efemer de Cupidon, se retrag si-si vad mai departe de ale lor.
Desi pare foarte putin romantic, o multime de cupluri s-au nascut prin aceasta metoda destul de pragmatica a lipelii prietenesti si au trait apoi fericiti pina la adinci batrineti.
„Te marita babele”
Exista un anumit gen de matusi care tin intotdeauna sa-ti povesteasca despre nunta fabuloasa a vreunei amice din copilarie sau verisoare, care „nici macar nu e asa frumoasa si desteapta ca tine, si uite ce bine s-a maritat!”.
Tot in aceleasi scopuri nobile, aceste matusi au intotdeauna pregatit pentru tine un baietel linistit, cu vreo doua-trei facultati la activ si cu parul intr-o parte (da, cliseele astea chiar functioneaza), care se dovedeste a fi in final un posibil criminal in serie. Pentru ca epoca intilnirilor sub supravegherea stricta a familiei a trecut, domnisorul respectiv nu va veni in vizita la ora ceaiului, ci te va invita in oras, la un cico, pentru a-ti cunoaste gratioasa faptura. Iti va povesti despre cum si-a petrecut studentia la biblioteca, nu va reusi sa numeasca nici macar doi dintre DJ-ii la moda, se va declara scandalizat de obiceiul tau boem de a fuma in pat si, la final, se va ridica senin de la masa, neavind nici cea mai mica intentie de a face pe cavalerul. Iar tu iti vei jura sa nu mai iesi niciodata la intilniri aranjate, oricit de draga ti-ar fi matusa cu pricina! Asadar, de evitat!



























RSS



