Daniela, prietena mea, are un iubit nou. Cam de trei-pa­tru luni. De cind s-a indragostit, nu mai face nici un pas fara „iubirea vietii ei”. Nu-i mai plac cluburile in care mer­geam tot timpul impreuna, nu-i mai place un anumit gen de muzica pe care o savuram amindoua, nu-mi mai re­pro­seaza ca n-am timp sa-i dau nici macar un telefon in zilele cind se apropie termenul de predare a revistei in tipografie.

Dar asa e cind te in­dra­gostesti, cam asa am facut si eu si asa li s-a intim­plat tuturor prietenilor mei. Nu la fel statea treaba cu fosta mea colega din facultate, Odette, care era sigura ca ar muri daca iubitul ei ar parasi-o. Nici cu Mara nu e in regula, pentru ca ea re­cunoas­te ca nu este foarte sigura daca isi mai iubeste sotul, dar obis­nuinta, co­piii, casa lor cumparata impreuna n-o lasa sa se gindeasca la des­partire. Pentru altii, trecerea timpului nu face decit sa sudeze si mai bine iubirea: „El e totul pentru mine. Cu cit trece timpul, cu atit ide­ea de a-l pierde ma inspai­minta mai mult“, spune Ioana.

Dor sfisietor, ginduri suicidare, dureri de nealinat, incertitudine… Diagnostic? Dependenta. Da, dependenta de un om, de un sentiment, de viata in cuplu, dependenta de sex. O fi grav? Depinde de grosimea lantului. Daca acesta este atit de solid incit iubirea tinde spre nebunie, daca ea te izoleaza de lume ca un drog, pazea!

Trebuie sa incerci sa ga­sesti un echilibru mai armonios si mai senin intre sentimente si dependenta. Bine-bine, dar fara o anumita doza de dependenta, ce-ar fi iubirea? N-ar fi decit un sentiment cal­dut, adica mediocru. Cu alte cuvinte, nimic. Femeia libera, autonoma, independenta e, de cele mai mul­te ori, singura. Psihologii si sociologii sustin ca de­pendenta este o conditie vitala pentru oameni.

Fiin­­tele umane au nevoie, prin insasi natura lor, sa a­par­tina unui grup si sa aiba o relatie privilegiata cu o alta fiinta umana. Cuplul acopera amindoua a­ces­te necesitati. Este, deci, firesc sa ne cautam „ju­ma­ta­tea“. Dar, cu cit investim mai mult intr-o relatie, cu atit devenim mai dependenti de ea. Si cu atit ris­cam sa cadem mai de sus, desigur. E un risc. Dar, ca si la bur­sa, daca nu joci, nu poti cistiga. Pare imposibil sa scapi din acest lant al slabiciuni­lor, fara a renunta la ideea de iubire.

Dar, cum spu­neam, nu lantul este problema, ci gro­simea lui. Daca e prea greu, jocul poate deveni periculos. Exemplu: Elena este studenta si, de ceva vreme, e foarte ne­fe­ricita: „Eu si Valentin eram impreuna de trei luni cind el a trebuit sa se mute cu serviciul in alt oras. Cind m-a anuntat despre aceasta decizie, am simtit ca lumea toata s-a prabusit peste mine. Ne ve­dem in fiecare week-end, dar cele cinci zile pe sap­ta­mina in care nu e linga mine mi se par un cos­mar care se repeta mereu. Am inceput sa traiesc ca un zombie. Nimic din ce-i in jurul meu nu ma mai in­tereseaza. Valentin e obsesia mea permanenta. Imi imaginez cum se intilneste cu alte fete si sufar ca un martir. Cind, in sfirsit, ne revedem, nu pot sa ma bucur de clipele petrecute impreuna pentru ca nu ma gin­desc decit ca peste o zi o sa plece din nou. Nu ma pot stapini. Inventez tot felul de motive ca sa nu mai ies cu prietenii. Imi vine sa pling mereu, chiar si atunci cind ma duc sa cumpar piine sau merg la cursuri... Asta daca mai merg la cursuri.“

Trist, spunem noi. Dar, pentru psihologi, aceasta nu e decit o descriere ba­nala a unui caz de dependenta sentimentala ajunsa la paroxism: sen­za­tie de neputinta, de pier­dere a controlului, schim­bari bruste de dispozitie, depresie, accese de violenta, izolare... Psihologii si psihiatrii au de-a face mereu cu persoa­ne devastate de o legatura sentimentala anormal de puternica, du­reroasa, daunatoare.

In Oc­cident si, mai ales, in Statele Unite, s-a ajuns sa se compare acest tip de relatii cu toxicomania si s-au infiintat chiar si organizatii de profil, dupa tiparul celebrilor Alcoolici Anonimi