Guano Apes canta la Tuborg Green Fest Peninsula!

Tuborg Green Fest Peninsula incepe cea de a IX-a editie in forta, cu un concert al germanilor de la Guano Apes, pe 25 august!

Guano Apes canta la Tuborg Green Fest Peninsula!

Trupa emblematica de crossover se intoarce in Romania si sustine primul concert din Ardeal, dupa ce la editia din 2009 a Tuborg Green Fest reusea sa incante publicul bucurestean din Parcul Izvor cu hituri precum „Open Your Eyes' sau „Lords of the Boards'.

Tot din categoria muzicii rock, concertul clujenilor de la Grimus promite sa fie unul din momentele de atractie, mai ales ca el va include si piese de pe ultimul album, Egretta, care va fi lansat in Romania abia in luna octombrie.

Insa nu doar rock-ul este bine reprezentat la Tuborg Green Fest Peninsula anul acesta, ci si muzica electronica. Alaturi de nume grele precum Nick Warren (house) sau Borgore (dubstep), cele mai lungi petreceri ale verii vor mai beneficia si de expertiza celor de la Reality Engine, Stereo Palma, Suie Paparude si ultima combinatie de supertalente made in Romania, R.O.A. (Rise of Artificial).

Reality Engine, un trio al avangardei muzicale newyorkeze, a combinat ritmurile electronice cu efectele speciale ale unui show vizual holografic, ajungand la un nivel superior al concertelor live si oferind publicului ceva unic: muzica pe care o auzi, sunete pe care le vezi. Editia din acest an a Tuborg Green Fest, aduce pe scena de la Targu Mures stilul Reality Engine, o combinatie de progressive house si techno, ritmuri completate perfect de partea vizuala ce pune sub lumina reflectoarelor maiestria din spatele platanelor.

Stereo Palma este proiectul house al lui Náksi Attila si Brunner Zsolt, care, cu productii proprii precum „Cada Vez”, „Dreaming”, „Miami Bitch”, „Andale” si remake-ul din 2011 al „Lick It”, au reusit sa isi faca fani precum Roger Sanchez, Bob Sinclar, Judge Jules, Scott Mills (BBC Radio 1) sau Thomas Gold. Dupa ce au animat petreceri in Asia, SUA si in capitala muzicii electronice, Ibiza, cei doi vin la Tuborg Green Fest Peninsula!

Suie Paparude nu necesita nicio prezentare pentru ca sunt pe lista formatiilor care garanteaza petrecerea, iar peninsularii sfarsesc de fiecare data prin a striga in repetate randuri „bis' cand Michi, Dobrica si Bean sunt pe scena.

Dupa mega-petrecerile organizate in tara in cadrul turneului de lansare sustinut de TuborgSound, R.O.A. sau Junkyard si Unu vin sa demonstreze ca hitul „Ne place' suna cel mai bine pe scena Tuborg Green Fest Peninsula.

Tuborg Green Fest Peninsula are loc intre 25 si 28 august 2011 la Targu Mures, in vecinatatea Complexului de Agrement Weekend, pe malul Muresului.

Biletele pentru Tuborg Green Fest Peninsula au fost puse in vanzare in reteaua Eventim si pe www.eventim.ro. Pretul unui abonament achizitionat pana pe 24 august este de 199 de lei, iar la fata locului – 240 de lei. Un bilet de o zi costa 80 de lei, daca e achizitionat pana pe 24 august, iar la fata locului el are valoare de 100 de lei.

In perioada 15 iunie – 15 iulie fanii Tuborg Green Fest Peninsula pot beneficia de Early Bird Promotion, platind pentru 4 zile de festival total doar 179 de lei.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle